Merisorul de munte>>Vaccinium vitis-idaea

Merisorul de munte>>Vaccinium vitis-idaea>>afin, afin-rosu, bujor, cimisir, coacaz, coacaz-de-munte

Pochivnic >> Asarum europaeum

Pochivnic >> Asarum europaeum>> piperul-lupului, buba-inimii, buruiana de atac, urechea-omului

Principalele calitati ale plantei sunt:  expectorant, emetic, diuretica, antibiotica. In fitoterapie se utilizeaza partea aeriana a plantei si rizomul.

 

Uz intern:

 

- astm bronhic, bronsita cronica sau acuta, colite de diferite etiologii, fibrom uterin,  osteomielita, silicoza pulmonara, paraziti intestinali, infestari cu bacilii: B. cereus, B. subtilis, Staphylococus aureus, Streptococcus faecalis si haemolyticus, E. coli -  sub forma de tinctura, infuzie din planta maruntita.

Uz extern:

 

- furuncul, matreata, infectiile pielii, iritatia pielii, ulcere de gamba- infuzie de planta si radacina - se fac spalaturi locale.

Vinarita>>Galium odoratum

Vinarita>>Galium odoratum>>dumbravnic, tamiioasa, floarea-padurii, mama-padurii, aspritoara

Florile sînt de culoare albă. După uscare mirosul este plăcut, caracteris­tic de cumarină, gustul amar.

Compoziţie chimică: glicozizi cumarinici, asperulozid, substanţe amare, tanin, cumarină, cantităţi mici de acid nicotinic şi amida acidului nicotinic, ulei gras, substanţe antibiotice, săruri minerale etc.

Acţiune farmacodinamică—utilizări terapeutice: acţiunea farmaco-dinamică puţin studiată este cea imprimată de prezenţa derivaţilor cumarinici în cantităţi mici, reducînd puterea de coagulare a sîngelui. În trecut această specie a fost mult folosită în medicina populară ca depurativ, în afecţiuni hepatice, ca diuretic, sedativ şi calmant în insomnii etc. În prezent utilizarea acestei specii este limitată.(se utilizează ca aromant pentru ţigări, vin sau ceaiuri alimentare şi în industria brînzeturilor.)

Uz intern: flebite, calmant, combaterea insomniilor.
Atentie ! in doze mari este toxica.

Ventrilica>>Veronica officinalis

Ventrilica>>Veronica officinalis>>buruiana-de-perit, buruiana-de-cel-perit, matrice, s,opirlaita, ventricea, vindrilica

Cind romanii au ocupat odinioara tara in care se stabiiisera germanicii, au facut cunostinta prin bastinasi cu planta medicinala cea mai apreciata la germanici, ventrilica.
Ea era numita "leacul fundamental al tuturor relelor"

Pedicuta>>Lycopodium clavatum

Pedicuta>>Lycopodium clavatum>>bradisor, brinca-ursului, barful-vintului, bunceag, chindicuta, coada-alor-de-vint, cornatel, cornisor, crucea-pamintului,  piciorul -lupului, praful-strigoilor, talpa-ursului.

Aceasta planta, asemanatoare muschiului si vesnic verde, se tiraste pe solul padurii cu niste vrejuri lungi de 1-2 metri, avind radacini micute, fine si subtiri.

Din vrejuri cresc niste tulpinite lungi de 7-10 centimetri, moi la pipait si ramificate, care seamana cu iarba-neagra, dar au frunzele mai moi si mai dese. Cind planta are patru ani, formeaza vara pistiluri galbui care contin polen, numit si faina-vrajitoarei. Aceasta faina se intrebuinteaza homeopatic, in cazul portiunilor de piele roase si ranite.
Pedicuta este o planta de leac continind radiu.

Este foarte interesant obiceiul, cu efecte terapeutice neasteptat de puternice, din zona Bistritei Nasaud, de a folosi extern planta intreaga de pedicuta, cu care se umple o perna, pentru tratarea unei multitudini de boli (blocaj renal, spasme musculare, cosmaruri, dureri de sale, etc.), obicei intalnit si in alte zone ale Europei (Germania, Austria, tarile scandinave). 

De asemenea, in mai toate zonele tarii noastre, pedicuta este folosita foarte mult in baile curative, considerandu-se ca are virtuti magice de protectie impotriva bolilor.

In Moldova, femeile puneau pedicuta in mancarea celor care nu se puteau lasa de bautura, in timp ce in Ardeal este renumita pentru ca “te facea sa te lasi de iarba dracului” (adica de fumat). Tot in Ardeal, dar si in Bucovina, zona muntoasa, pedicuta este folosita pentru tamaduirea unor boli cu manifestari acute, care apar mai ales primavara, despre care se spunea ca sunt aduse de niste entitati cu manifestari negative: cei-din-vant, de unde si una din denumirile populare ale pedicutei, iarba celor din vant. Astfel, ea era folosita contra paraliziilor faciale (pocelii), a lombosciaticii si a discopatiilor lombare (sagetatura la sale), a eczemelor (bubelor), a reumatismului acut (vant rau), a spasmelor de
tot felul, toate aceste boli fiind cunoscute in popor sub denumirea generica de “cele din vant”.

Gentiana>>Gentiana asclepiadea

Gentiana>>Gentiana asclepiadea>>


Numele s-ar trage după spusele lui Plinius cel Batran, de la regele Iliriei , Gentius (180 – 168 î.e.n.)

Imagine din wikimedia.org

Iarba mare>>Inula Helenium

Iarba mare>>Inula Helenium>>lacrimile Elenei, ochiul boului, holman, omag 

Piper de balta>> Polygonum hydropiper

Piper de balta>> Polygonum hydropiper>>piperul broastei, iarba iute, piparca salbatica, ardeiul porcului

In tara noastra apare ca flora spontana in locuri umede, mlastinoase, pe marginea lacurilor, a locurilor inundabile de la ses pana in zonele subalpine. Piperul baltii creste in tufe, atinge inaltimea maxima de 60 cm, are tulpina dreapta si rosiatica. Frunzele sale sunt lanceolate, au un gust iute pregnant. Florile cresc in inflorescenta asemanatoare spicului de grau si sunt roz  sau albe.
In fitoterapie este utilizata partea aeriana a plantei

Principii active: acizi, taninunuri, saruri si derivati flavonici

Utilizare: uz intern: metroragii juvenile, hemostatic, diuretic, hemoragii gastrice si intestinale, hemoptizii, fibron uterin

uz extern: inchiderea ranilor, edeme, rani sangerande - sub forma de spalaturi locale cu infuzie de planta maruntita.

-------------------------------------------------------------
Bibliografie: 
Flora medicinala a Romaniei, 2008- Aurel Ardelean, Gheorghe Mohan
Dictionar plante medicinale -  www.SfatulMedicului.ro

• Articole
• Dictionar Termeni
• Medici
• Spitale
• Farmacii
• Analize Medicale
• Parteneri
• Medicamente
• Clinici/Firme medicale
• Produse medicale
• Plante medicinale
• Comunitate
• In tot site-ul

Feriga>>Dryopteris filix-max

Feriga>>Dryopteris filix-max>>barba ursului, faliuta, feliga, ferega, ferice, filiuta, firica, iarba sarpelui, limba cerbului, navalnic, spasul dracului, spata dracului

Partile utilizate: Radacina.

Indicatii terapeutice: Viermi intestinali, rani care se vindeca greu, arsuri.

Toxicitatea ferigii (toată planta este toxică) poate afecta, sistemul digestiv, sistemul nervos şi aparatul cardio-vascular.
  În intoxicaţie apar o serie de simptome ca: colici, vomă, diaree, tulburări vizule sau auditive, paralizii, aritmii. Dacă intoxicaţia este gravă, moartea survine prin paralizia muşchilor respiratori.
  Pe lângă toxicitatea acută, feriga prezintă şi o nocivitate potenţială cu efect tardiv, o toxicitate latentă.

Feriga de câmp, pe lângă tiaminază (enzimă care distruge vitamina B1), mai conţine pterozide (glicozizi  fenolici specifici unor ferigi) toxice şi probabil cancerigene, şi un principu care provocă hematurie. Substanţele toxice se găsesc în toate organele plantei.
  Deşi toxicitatea acută nu este violentă (se manifestă prin tremurături, febră, mai rar cistită hemoragică), ea nu este recomandată în tratamente.
  Fitoterapia tradiţională românească, încadrează feriga de câmp între speciile  nemedicinale.

   

Coada calului>>Equisetum arvense

Coada calului>>Equisetum arvense>>barba sasului, barba ursului, coada iepei, bradisor, parul porcului, peria ursului

Coada-calului este cunoscută si folosită încă din antichitate în medicina tradiţională ca şi sursă de acid salicilic (substanţă activă conţinută în Aspirina modernă). Dioscoride, medic, farmacolog şi botanist al Greciei antice, laudă proprietăţile hemostatice ale acestei plante. Plinius cel Bătrân pretinde chiar că proprietăţile hemostatice ale plantei ar fi atât de mari, încât ar fi suficient ca aceasta să fie ţinută în mână pentru a beneficia de proprietăţile sale vindecătoare.

Substanţe active:

oxid salicic (5-7%), gluteolină, nicotină, palustrină şi palustridină, fitosterină, beta-sitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C, urme de ulei volatil, săruri de potasiu. Sporii contin acizii cu lant lung alfa, omega-dicarboxilici, prezenţi în fracţiunea lipidică (sursa: v. legături externe). Principiile active din coada-calului au acţiune antimicrobiană, antiseptică, antiinflamatoare, măresc rezistenţa ţesutului conjunctiv, activează circulaţia locală. 

Planta este indicată pentru uzul intern, sub formă de ceai cu acţiune diuretică, sau extern, sub formă de comprese şi băi.

Turta (Cozonacul babei) >>Carlina acaulis

Cozonacul babei>>Carlina acaulis >>turta, painea babei, sita zanelor, ciurul zorilor, spinul cerbului, iarba lupului,palamida, carul zanelor

Este o planta usor de recunoscut: are forma unui manunchi de spini din care iese o floare imensa, alb-argintie. Infloreste la sfarsitul lui august si va ramane asa, neschimbata, pana la primele brume. In ciuda frumusetii sale extraordinare, nu floarea este cea folosita, ci radacina. O intalnim pe pajistile si fanetele de munte, chiar si dupa ce a fost cosit fanul, deoarece se piteste efectiv in iarba, asa incat fierul coasei nu o ajunge. Aceasta are un gust dulce-picant puternic, iar in satele de munte era considerata odinioara o adevarata radacina a vietii, care le reda vigoarea celor slabi, tamaduieste ca prin farmec plagile si bubele, tuberculoza osoasa, calmeaza tusea, intareste viscerele si alunga durerile de stomac. Se mai intalneste si sub alt nume: turta, marul-ciobanului, painea babei. Numele stiintific Carlina acaulis, i s-ar trage de la Carol cel Mare, care ar fi scapat de ciuma cu ajutorul ei.
Radacina-care se scoate din pamant cu harletul, dupa ce floarea capata un aspect uscativ.




Utilizari medicinale
Infectii cu stafilococ auriu in convalescenta, post-graviditate in tulburarile endocrine care duc la scaderea in greutate, precum si in boli grave care antreneaza scaderi drastice in greutate. Se ia jumatate de lingurita de pulbere de trei ori pe zi. Planta se tine sub limba un sfert de ora, dupa care se inghite cu apa. Efectele cresc, daca fiecare doza de ciurul zanelor se combina cu un sfert de lingurita de fierea pamantului.
Hipocalcemie, hipomagnezie, anemie
Hernie

Se macina planta cu o rasnita de cafea sau se piseaza bine in piua sau mojar.
Se iau 2 lingurite de planta si se pun intr-un sfert de litru de apa (o cana de ceai) la inmuiat de seara pana dimineata.
Dimineata se filtreaza maceratul rezultat, care se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe cinci minute intr-o cana de apa clocotita.
Se lasa sa se raceasca acest decoct, vreme de jumatate de ora la temperatura camerei, dupa care se filtreaza.

La sfarsit, se combina cele doua tipuri de extracte, iar preparatul obtinut se bea pe parcursul unei zile.
dupa uscarea radacinei, se macina prin rasnita de cafea. Se ia o lingurita de 3-4 ori pe zi, de obicei inainte de masa. Planta se tine cateva minute sub limba, dupa care se inghite cu apa.
se macina radacina uscata cu o rasnita de cafea, si se pun 20 de linguri de planta intr-un borcan, dupa care se adauga alcool alimentar de 96⁰, indoit cu apa sau rachiu tare de cereale. Dupa adaugarea alcoolului, se inchide borcanul si planta se lasa la macerat vreme de 14 zile, dupa care se filtreaza extractul rezultat prin tifon des si se trage in sticlute mici.
Se administreaza o lingurita de tinctura (sau de plamadeala) diluata in jumatate de pahar de apa, de 3 ori pe zi.  

Astfel de remedii sint foarte indicate in lipsa de calciu, de magneziu si in caz de anemie, efectul fiind acela de normalizare a asimilatiei. Desigur, este nevoie, in acelasi timp, de o alimentatie corespunzatoare.
Remediile din carul zinelor mai sint indicate in caz de tulburari de crestere la copii, viermii intestinali, boli ale cailor urinare, boli de stomac, catar bronsic, raceli, febra, impotenta si lipsa de vigoare la barbati, hernie, sterilitate asociata cu slabiciune la femei, infectii cu stafilococ auriu – carlinina, o substanta secretata de radacini, asociata cu uleiul volatil al acestei plante, are efecte foarte puternice de combatere a stafilococilor rezistenti la alte forme de tratament. 

Extern: eczeme, pustule, piele aspra.

Scorusul de munte>> Sorbus aucuparia

Scorusul de munte>> Sorbus aucuparia>>merisor, pomul ursului, scorus pasaresc, sorb

Organul  vegetal utilizat: fructele.

Perioada de recoltare: IX-XI. 

Utilizare: intern: reumatism, tuse, actiune hemostatica, antiscorbutic, adjuvant in tratamentul tuberculozei, spondilita anchilozanta, diuretic

Îmbrăcat, primăvara, în frunze ca smaraldul, iar toamna încărcat cu ciorchini de fructe roşii, scoruşul are puteri vindecătoare miraculoase. Hippocrate, cel mai vestit medic al Greciei antice, al cărui nume e legat de celebrul jurământ pe care îl depun, în zilele noastre, absolvenţii facultăţilor de medicină, îl recomandă ca remediu benefic în deranjamentele intestinale. Bogate în tanin, zaharuri naturale şi vitamina C, scoarţa, frunzele şi boabele arborelui pot fi folosite cu succes în diferite tratamente naturiste.

  Carenţe vitaminice
Ceaiul din boabe de scoruş este indicat copiilor care au nevoie de un supliment alimentar plin de vitamine. Pentru ca tratamentul să fie eficient, licoarea naturistă trebuie băută zilnic, două săptămâni.

 Reumatism

Pulberea din scoarţa arborelui, din flori, precum şi fructele uscate se fierb zece minute în apă, apoi se strecoară. Se beau două căni pe zi, pentru a trata durerile reumatismale.

 

  Tuberculoza
Infuziile preparate din boabe uscate de scoruş sunt indicate bolnavilor de tuberculoză pentru a le calma simptomele. Se beau două căni pe zi.

  Inflamaţii ganglionare
Într-o sticlă se prepară o tinctură din boabe proaspete de scoruş, peste care se toarnă alcool. Se lasă la macerat timp de zece zile, după care se administrează câte 50 ml de soluţie, diluată în puţină apă. Bolnavii cu infecţii ganglionare trebuie să facă acest lucru de trei ori pe zi, înainte de masă.

 

Pufulita cu flori mici>>Epilobium parviflorum

 Pufulita cu flori mici>>Epilobium parviflorum>>sburatoare

Pufulita este prezentata admirabil in "Sanatate din farmacia Domnului" de Maria Treben

"Am primit odata o scrisoare de la un tata de familie in care scrie textual: „Va implor cu  mainile impreunate si ridicate, poate imi mai puteti indica un drum inapoi spre sanatate si darui familiei mele, care sufera din greu alaturi de mine, un tata sanatos."

Inainte imi evoca drumul suferintei sale: in anul 1961 devine acuta o prostatita cronica (inflamatie cronica a prostatei) din cauza imbaierii intr-o apa care continea radiu. A umblat din spital in spital, dar nici un medic nu l-a operat; era disperat. La fiecare scaun elimina sange si puroi. Din cauza numeroaselor medicamente a capatat ulcer  duodenal si o afectiune grava la ficat, iar flora intestinala i-a fost distrusa. Era mai aproape de moarte decat de viata si a trebuit, la indicatia doctorului, sa suspende orice medicament. Apoi a fost operat, dupa cum scrie, pe cale electrica, in ciuda operatiei, inflamatiile au ramas pana astazi. Medicamentele si injectiile i-au inrautatit din nou starea. A recurs la ceaiul de urzici si la ceaiul diuretic care i-au ameliorat boala in asa masura, incat astazi poate lucra din nou. De acest drum chinuitor ar fi fost probabil crutat mult incercatul tata de familie daca ar fi stiut de pufulita-cu-flori-mici care poate vindeca din temelie bolile de prostata.

Pufulita-cu-flori-mici, necunoscuta pana acum ca planta medicinala si nementionata in nici o carte obisnuita despre plante medicinale, a intrat abia prin prezentarea din prima editie 

a brosurii mele „Sanatate din farmacia Domnului" intr-un adevarat mars triumfal ca planta medicinala contra bolilor de prostata, in cel mai scurt timp a devenit cunoscuta in intreaga Europa si in afara ei, nu in ultima instanta din cauza ca a ajutat deja multi oameni in maladiile sus mentionate, in ultima vreme apare si in cartile despre plante medicinale si revistele de specialitate.

Din cauza numeroaselor varietati ale acestei flori s-a ivit insa o anumita incertitudine. Dintre subspeciile cu actiune tamaduitoare trebuie insirate urmatoarele: carlige sau racitoaica (Epilobium roseu), pufulita-cu-flori-mici (Epilobium parviflorum), puflulita (Epilobium montanum), numita si fata-n fata, pufulita-verde-inchis (Epilobium obscurum), pufulita lanceolata (Epilobium lanceolatum), pufulita-de-colina (Epilobium collinum), pufulita-de-mlastina (Epilobium palustre), Pufulita-de-pietris (Epilobium fleischer) si pufulita-alpina (Epilobium anagallidifolium).

Varietatile tamaduitoare se recunosc toate dupa florile lor mici in culori rosietice, roz pal sau albicioase. Ele stau ca batute-n cuie pe silicvele (fruct capsula) lunguiete, inguste, din care tasnesc la plesnire semintele pavoazate cu peri albi, asemanatori bumbacului.

In Tirol, pufulita este cunoscuta in mod surprinzator sub numele de „Frauenhaar" = parul femeii.

Din varietatile enumerate si care au putere lecuitoare se colecteaza intreaga planta, deci tulpina, frunze si flori, cu grija ca planta sa fie culeasa din mijloc - de altfel, ea se rupe foarte usor, pentru ca sa poata forma noi mladite laterale. Ceea ce s-a cules se taie cat este in stare proaspata.

Din ceaiul de plante se beau, si in cazurile cele mai grave, numai 2 cesti pe zi, si anume 1 ceasca dimineata, pe stomacul gol, si 1 ceasca seara. Acest lucru nu inseamna insa ca se poate renunta la controlul medical. Oricum, sfatul medicului trebuie cerut in orice boala grea.

Doua subspecii de Epilobium, care pot fi doar cu greu confundate cu celelalte soiuri cu flori mici, nu au voie sa fie colectate. Este vorba de cea numita rascoage, limbricas, pufulita sau sburatoare (Epilobium hirsutum) si de sburatoare (Epilobium angustifblium). La prima dintre ele, florile ajung de marimea unghiei degetului mare si stralucesc purpuriu. Ea se gaseste adesea in stocuri mari, stufoase, pana la 150 centimetri inaltime, in si langa apele putin adanci; tulpina si frunzele sunt carnoase si acoperite usor cu par pe partea inferioara.

Cunoscutul botanist austriac Richard Wili-fort, care cunostea foarte bine pufulita ca planta de leac, nu o mentioneaza in cartea sa. Ar putea, dupa cum a sustinut el! sa fie confundata cu rascoagele (Epilobium hirsutuM); acestea au, insa, spre deosebire de pufulita-cu-flori-mici, niste flori cel putin de cinci ori mai mari, tije si frunze mai carnoase, 6 inaltime sensibil mai mare si declanseaza un efect contrar.

Sburatoarele (Epilobium angustifolium) cresc inalte de 150 centimetri si prefera luminisurile, lizierele si vecinatatea tufisurilor de zmeura. Florile mari, de culoarea purpurei, sunt dispuse in ciorchini lungi, piramidali, neandesati pe o tulpina rosietica la baza. Florile acestei varietati foarte des intalnite stralucesc in timpul infloririi, formand niste suprafete rosii ca focul. Denumirea germana populara „Unholdenkraut" = iarba-diavolului este, cred, un indiciu destul de clar ca nu poate fi folosita contra prostatitei

Eram femeie tanara cand socrul meu a murit in puterea varstei de hipertrofie a prostatei, deci de o marire patologica a prostatei. Un vecin care era expert in materie de plante medicinale mi-a aratat aceasta pufulita-cu-flori-mici, spunandu-mi: „Daca socrul dumneavoastra ar fi baut ceai din aceasta planta, astazi ar mai fi fost in viata. Tineti-o minte! Sunteti femeie tanara si puteti ajuta multi oameni cu ea." 

Dar dupa cum se intampla cand esti tanar si sanatos, nu m-a mai preocupat aceasta planta. Nu la fel a facut si mama! Ea a cules-o in fiecare an si a ajutat multi oameni suferinzi de vezica urinara si de rinichi. Forta sa curativa este atat de mare, incat adesea inlatura fulgerator toate supararile si durerile legate de bolile de prostata. Au existat cazuri cand oamenii se aflau in preajma operatiei si nu puteau urina decat picatura cu picatura; o singura ceasca a si adus o usurare. Ceaiul trebuie baut, bineinteles, mai mult timp, pentru a obtine o reala insanatosire.

Mi-a relatat odinioara mama mea despre un pacient care suferise deja trei operatii de cancer vezical - cancer vezical dovedit clinic - si care se gasea intr-o stare fizica foarte proasta. L-am sfatuit sa bea ceai de pufulita. Am aflat ulterior de la medicul sau ca s-a vindecat. Era pe vremea cand inca nu ma ocupam de plantele medicinale. Aceasta vindecare m-a impresionat profund. Mama mea m-a rugat deseori sa nu uit niciodata sa culeg aceasta planta medicinala cand ea n-o sa mai fie in viata, in 1961, de ziua Intrarii Maicii Domnului in biserica, a murit mama mea cea draga si eu am uitat in vara aceea sa adun pufulite.

In cabinetul de consultatii al medicului meu am aflat ca un barbat pe care-l cunosteam zacea fara sperante in spitalul nostru, bolnav de cancer vezical. „Nu", am exclamat, „acest barbat vrednic n-are voie sa moara!" M-am gandit la pufulita. Medicul, desi avea o atitudine pozitiva fata de plantele medicinale, a fost de parere ca in acest caz nu mai putea ajuta nimic. Eu nu culesesem insa pufulite si m-am gandit cu groaza ca la mijlocul lui octombrie totul o fi ofilit si uscat. M-am dus totusi sa caut. Stiam un loc unde infloreau in timpul verii.

N-am mai gasit, ce-i drept, decat cateva tulpini vestejite, pe care le-am cules totusi, le-am taiat marunt si le-am trimis sotiei bolnavului. I-a dat sa bea 2 cesti pe zi, una dimineata si una seara, si dupa 14 zile am aflat de la medic, printr-un anunt telefonic, ca in starea bolnavului survenise o mare schimbare in bine. Mi-a spus razand: „Deci plantuta ta ajuta!" De-atunci am putut ajuta sute si sute de oameni, asa cum imi spusese odinioara batranul din locul meu natal: „Tineti minte aceasta planta; puteti ajuta multi oameni cu ea."

Un farmacist din Munchen mi-a aratat intr-o carte veche si groasa de farmacie locul in care in jurul anului 1880 pufulita mai era consemnata in mod oficial. Medicamentele chimice au izgonit-o total. Prin prelegerile mele, drumetiile in scopul descoperirii plantelor medicinale si publicatiile mele, pufulita a devenit din nou cunoscuta in toate rindurile populatiei, indrumarile mele gasesc ecou puternic in sufletele multor oameni, caci pretutindeni unde ajung cu sotul meu in drumetiile noastre, fie in munti, pe drumuri de padure, la margini de paraie, fie in luminisuri vedem, spre bucuria noastra, ca a fost culeasa numai mladita centrala a pufulitei, in scopul de a cruta planta. Oricine cunoaste aceasta planta medicinala o apreciaza si o apara de pieire, culegand-o astfel cu multa bagare de seama. Planta mai creste, dupa cules, inca de 2-3 ori. Daca rizomul ramane in pamant, atunci va inmuguri din nou in primavara urmatoare.

Aflu cu bucurie din scrisori ca in multe gradini pufulita-cu-flori-mici creste acum printre capsuni, legume si arbusti decorativi, inainte era smulsa din pamant ca orice buruiana suparatoare. Cator suferinzi le-ar fi putut aduce in acest rastimp vindecare si un nou curaj de a infrunta viata!

O scrisoare din Schwarzwald: „Cumnata mea a fost tratata de un cancer al or¬ganelor pelviene cu raze care i-au daunat, provocandu-i o fisura in intestin si in vezica. A capatat asemenea dureri vezicale, incat medicul a fost nevoit sa-i prescrie morfina. Atunci am cautat dupa ilustratia dumneavoastra din «Farmacia Domnului» pufulita-cu-flori-mici, am descoperit-o si dupa o saptamana de cura cu ceai, toate durerile au disparut. Acestea sunt minunile din farmacia Domnului!"

Multi dintre cei care sufera de prostata se pot insanatosi cu ajutorul pufulitei-cu-flori-mici, deseori chiar fara sa mai fie nevoie sa se opereze. Daca operatia s-a efectuat deja, ceaiul de pufulita inlatura usturimile si celelalte inconveniente care se ivesc de multe ori ulterior. Trebuie consultat insa in orice caz medicul.

MOD DE FOLOSIRE

Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu varF) de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Numai 2 cesti pe zi - prima, dimineata, pe stomacul gol, iar a doua, seara, 1/2 ora inainte de cina.

Pufulita ajuta (de dr. Dirk Arntzen, Berlin)

O scrisoare de la dr. Arntzen, medic practician, antropozof: „La baza urmatoarei evocari sta o intelegere a plantelor, asa cum a fost ea stimulata de Rudolf Steiner si dezvoltata in continuare de diferiti biologi si botanisti. 

Aceasta intelegere este de fapt o imagine si se numeste: «Omul invers triarticulat».

Asta inseamna ca radacina corespunde organizarii nervi-simturi, deci mai ales capului omului, zona frunzelor - sistemului central, ritmic, 

iar zona flori-fruct, partii metabolism-membre.

Aceasta reprezentare, ca toate lucrurile vietii, nu se poate aplica mecanic. Ea trebuie prelucrata in mod individual pentru fiecare planta in parte si invers, si pentru fiecare pacient in parte. Dar, odata existenta, chiar daca este inteleasa mai intai doar pe baza catorva exemple, ea ofera un fundament solid, temeinic pentru intelegerea «relatiilor» dintre om si planta, care altfel raman intotdeauna putin neclare.

Principiul acestui procedeu va fi ilustrat pe baza unui exemplu. Sa luam Hamamelis virginica. Aici, florile apar iarna direct din scoarta. Nu are loc legatura normala prin frunza.

Scoarta trebuie considerata ca apartinand zonei minerale a radacinii.

Avem deci o situatie in care «principiul metabolic» al florii da direct de «principiul nervi-simturi» al radacinii si scoartei, fara a trece prin echilibrarea «sanatoasa, normala» prin frunza.

Aceasta situatie exista si la om (si natural, la animal), de exemplu in cazul ranii, dar mai ales in zona anala. Hamamelis este un model pentru rana, pentru hemoroizi. Aceasta planta poate trai cu aceasta situatie o viata intreaga, fara sa insemne ca se imbolnaveste; s-ar putea chiar spune ca ea traieste din si prin aceasta situatie de exceptie. 

De aceea, planta poate deveni un mijloc de leac pentru noi. Caci ne arata cum putem jongla o viata intreaga cu o situatie anumita, care exista, fara a ne imbolnavi. Si intrucat astfel de «situatii» sunt realitati ale vietii, deci deja ceva spiritual, nu este atat de mult vorba de materialitate, de substanta, ceea ce poate da o explicatie pentru efectul diluarilor homeopatice (potente).

Si acum referitor la Epilobium, pufulita Mariei Treben. Aceasta planta se caracterizeaza mai ales prin faptul ca ceea ce este considerat la inceput drept o tulpina florala mica si nevinovata este in realitate un ovar de fruct hipogin care, asa cum e normal la un fruct, se umfla sensibil dupa inflorire, se decoloreaza si creste in lungime. Toamna sunt eliberate apoi semintele inconjurate in abundenta de bumbac. 

Pufulita in toate varietatile sale este o planta relativ raspandita. Planta infloreste si rodeste destul de puternic, adica se desfasoara destul de puternic in acest domeniu; frunzele, tulpina si radacina devin in schimb mai putin importante, mai neinteresante in comparatie cu aceasta. 

Totul raportat la om inseamna: Putem cauta efectul principal in partea de jos a omului, din care fac parte in mod esential organele urinare si de reproducere. Prin alte reflectii se poate oarecum exclude zona intestinala (acestea sunt mai cu seama plantele cu gust amar).

Ovarul de fruct ca parte esentiala, batatoare la ochi se afla spre inauntru. Prin acest lucru se poate intelege faptul ca in el se vede clar un raport pozitional cu prostata. Dezvoltarea fructului toamna te duce cu gandul si la toamna omului, omniprezenta sa - la o «boala» cam la fel de frecventa.

Ceva foarte asemanator se intalneste la pepene, la dovleac: ovar de fruct hipogin, marire uriasa dupa inflorire si, ca sa spunem asa, in mod necesar, actiune asupra organelor urinare.

La fel si la para (Pyrus).

Si pentru specialisti: Hypoxis rooperi are tot ovar de fruct hipogin.

Demn de remarcat este fenomenul ca anumite plante urogenitale importante, ca plopul, ca bumbacul (Gossypium), prezinta si ele o formatie cu aspect de bumbac puternica, batatoare la ochi. Explicatia acestui fenomen inca nu s-a gasit.

Cea mai eficace, asa cum scrie si Maria Treben, este prepararea ceaiului. Acest mod de preparare aromat, apos da puterilor tamaduitoare si directia speciala catre partea de jos a omului cu aparatul sau urinar.

Si, ceea ce este cel mai important, pufulita ajuta! Multe multumiri redescoperitoarei acestei plante medicinale din farmacia Domnului, pana acum neglijate."

Splinuta >> Solidago virgaurea

Splinuta >> Solidago virgaurea>> varga de aur, floare boiereasca, manunchi, smeoaica, splinarita

Partile utilizate: Partea aeriana uscata cu totul. Perioada de recoltare: VII-IX.
Actiune: anticataral (combate guturaiul), antiinflamator, antimicrobian, astringent, diaforetic (provoaca transpiratia), carminativ (care favorizeaza expulzarea gazelor intestinale), diuretic. 

Splinuta se afla pe primul loc in ceea ce priveste catarurile respiratorii superioare, acute sau cronice.
Pentru tratarea gripei poate fi combinata si cu alte remedii. Datorita proprietatilor carminative, planta are un rol in tratarea indigestiei cu flatulenta.
Ca antiseptic urinar antiinflamator poate fi folosit in cistita, uretrita si altele asemanatoare.
Calculi biliari, boli de rinichi si vezica urinara, diaree cu sange, metroragii, afectiuni biliare, pietre la vezica, litiaza biliara, enterite.
Uz extern: cicatrizarea ranilor, nevralgii dentar, ca gargara este folosit in laringita si faringita.

Coada șoricelului >>Achillea millefolium

Coada șoricelului >>Achillea millefolium

denumirea populara a fost data de forma frunzelorsale
este o plantă  perenă, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine.

Numele generic de Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care a descoperit planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților săi.
Numele speciei, millefolium, descrie frunzele penate, păroase.